Proiecte Ghid Local Oradea

de | 19 ianuarie 2017

Deși înființată destul de recent, în aprilie 2016, echipa Ghid Local Oradea realizează mai multe proiecte menite să promoveze orașul Oradea și localnicii acestuia.

Printre aceste proiecte realizate de echipa Ghid Local Oradea, unele la inițiativa echipei Cluj.com – Ghid Local, se numără și: Cămara din Ardeal, La doi pași de Oradea, Artistul Altfel și Sunt fotograf și am un nume.

Cămara din Ardeal este un mic proiect care, după cum îi spune și numele, vrea să promoveze gătitul. Fiind conștienți de faptul că nu sunt foarte multe preparate pur ardelenești, încurajăm prin intermediul acestor genuri de proiecte gătitul sub inspirația, bineînțeles, a persoanelor care îndrăgesc acest domeniu, indiferent dacă e vorba de bunica, mămica sau un chef cunoscut.

La doi pași de Oradea. Multe proiecte frumoase se pot realiza, dar credem că unul dintre cele mai frumoase este acela care vorbește despre locurile din jurul orașului, despre poveștile ascunse în pietre, în mănăstiri, în casele oamenilor simpli de la țară, în cărți și, mai ales, în inimile localnicilor. Drept urmare, La doi pași de Oradea este de fapt o punte între orășeni, viața citadină aglomerată, și viața de la țară, liniștea de la munte, clipa veșnică de pe malul unui lac, curgerea lină a unui râu și energia unui izvor…

Artistul Altfel ne (re)amintește de faptul că orădenii sunt valoroși iar, printre ei, sunt unii care se remarcă prin fapte frumoase, prin munca de a învăța arta muzicii, a teatrului sau a pictatului, prin pasiunea de a construi sau de a scrie, prin curajul de a acționa după propria natură, sincer, constant și perseverent.

Printre aceste genuri de proiecte se numără și Sunt fotograf și am un nume. Cu o denumire sugestivă, fotografii care colaborează cu echipa Ghid Local Oradea, dar nu numai, fotografii orădeni, în general, care doresc să fie promovați prin intermediul platformei Ghid Local Oradea, sunt „luați la întrebări” pentru ca, într-un final, să iasă un articol care să ne vorbească despre artistul fotograf care, cu mult tact și răbdare, suprinde clipe veșnice prin lentilele aparatului de fotografiat.

Alte proiecte și idei de proiecte au mai fost/vor fi realizate de către echipa Ghid Local Oradea. Dar, până atunci, nu ne mai rămâne decât să urmărim ce se mai întâmplă și, dacă credem că este o idee bună, să luăm și noi parte la acele proiecte pe care le considerăm a fi valoroase.